Political Congo

January 30th, 2008 by Rocsana

Azi mi-am amintit aceste versuri.Kiwi in schimb, cred ca nu le-a uitat nicio clipa.Mi-a trimis poezia aceasta de ceva timp, am citit-o o data in fuga si mi-am zis ca e inutil de vulgara.Azi insa, recitind-o, mi-am schimbat opinia si-am hotarat s-o impart si cu voi, cei care nu au citit pana acum Alexandru Musina:

“Maimuţele din Congo – dacă nu ştiai –
Rezolvă orişice conflict sau diferend
Extrem de simplu şi rapid, eficient:
Cu-n scurt, universal futai.
Şi nici măcar nu au înregistrat patent
Pe-arhaica metodă. Dacă n-ai
Prejudecăţi, să ne întoarcem amândoi în acel Rai,
Departe de idei şi teorii, de orice trend!
Oh, nu, nu-ţi cer să ne suim la loc,
Printre liane, în copaci seculari,
Ci să ne amintim ce am uitat.
Iar când vom fi nervoşi şi făcuţi foc,
În loc să ne certăm, ca nişte oameni mari,
Să ne-ndreptăm, tăcuţi, spre pat.”

Unde esti tu, Tepes Doamne?

January 22nd, 2008 by Rocsana

- He, he, he, stiti cum mi-am dat seama ca printre voi e un poponar?
- Cum, Maria Ta?
- E unul care mi-a cerut o tigara dupa ce l-am tras in teapa, nu inainte.

upset.gif

Intrebarea zilei

December 27th, 2007 by Rocsana

  • Oare parintii lui Mos Craciun si-au dorit si ei ca fiul lor sa existe?
  • question_mark2.jpg

Intre bine si rau

December 7th, 2007 by Rocsana

Se pare ca ieri a fost publicat un Barometru de Opinie Publica, efectuat de catre Fundatia Soros.La intrebarea “Care a fost cel mai bun lider politic din ultimii 100 de ani?”, 23% dintre respondenti au afirmat: “Nicolae Ceausescu!”

Pe de alta parte, la intrebarea “Care dintre conducatorii Romaniei din ultimii 100 de ani, a facut cel mai rau tarii?”…raspunsul a fost “Nicolae Ceausescu”(24%).Da, tot Ceausescu !Intre bine si rau Ceausescu bantuie inca printre noi.

Si-mi aduc aminte de versurile lui Paunescu (dedicate desigur lui Ceausescu, in timpul unei partide de vanatoare):

« Priviti aceasta rata,

Si moarta, tot mai zboara!

Ce-o tine-acolo sus ?

E dragostea de tara ! »

post070309_ceausescu_ill_be_back_stencil_graffiti_in_romania.jpg

Minciuni!

November 24th, 2007 by Rocsana

Laboratoarele RAJA au obtinut, in luna octombrie, cele mai importante acreditari din domeniu. Specialistii companiei spun ca apa de la robinetele constantenilor este la fel de buna ca apa plata.”     Serios? Si-atunci de ce miroase a lac?De ce ma spal cu apa minerala pe fata?De ce mi-e dor de apa de la Buzau?De ce nu bea nimeni apa de la chiuveta?  De ce facem cafea cu apa plata? De ce?

minciuna.jpg

Intrebarea zilei:

November 19th, 2007 by Rocsana

Intuneric… Gonesti cu masina cu o viteza constanta… In stanga ta e o prapastie, in dreapta ta, paralel cu tine, merge o autospeciala de pompieri - cu aceeasi viteza ca tine. In fata ta galopeaza un elefant la fel de repede, care e mai mare decat masina ta si pe care nu poti sa-l depasesti. In spate te urmareste un elicopter, foarte aproape de sol. Ce faci ca sa scapi din situatia asta?

quetio.jpg

J’accuse

November 17th, 2007 by Rocsana


J’accuse les hommes de crimes sans pardon
Au nom d’un homme ou d’une religion
J’accuse les hommes de croire des hypocrites
Moitié pédés moitié hermaphrodites
Qui jouent les durs pour enfoncer du beurre
Et s’agenouillent aussitôt qu’ils ont peur
J’accuse les hommes de se croire des surhommes
Alors qu’ils sont bêtes à croquer la pomme

J’accuse les hommes je veux qu’on les condamne
Au maximum qu’on arrache leur âme
Et qu’on la jette aux rats et aux cochons
Pour voir comment eux ils s’en serviront
J’accuse les hommes en un mot comme en cent
J’accuse les hommes d’être bête et méchants
Bêtes à marcher au pas des régiments
De n’être pas des hommes tout simplement

accuse.jpg

Intrebarea zilei

November 6th, 2007 by Rocsana

De unde stim ca Pamantul nu este altceva decat infernul unei alte planete ?

urat1.jpg

Colocviu sentimental

October 31st, 2007 by Rocsana

Dans le vieux parc solitaire et glacé
Deux formes ont tout à l’heure passé.

Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et l’on entend à peine leurs paroles.

Read the rest of this entry »

Next Entries »